- Moaştele lor au fost aflate între anii 1952-1962 -

Aceşti trei sfinţi martiri l-au mărturisit pe Hristos Domnul şi s-au jertfit pentru El în anul 1463. Chiar dacă au trăit acum 547 de ani, totuşi îi putem aşeza între  sfinţii secolului XX pentru că prin apariţiile lor, fie în vise sau în stare de veghe, între anii 1959 – 1962 ne-au descoperit amănunţit viaţa şi pătimirile lor martirice. Pomenirea lor se face în fiecare an la 9 aprilie.

Istoricul colinei Karyes

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în  insula grecească Lesvos, satul Thermi. La un kilometru de acest sat se află colina Karyes sau Călugărul. Aceasta şi-a luat numele de Karyes de la asceţii care au trăit aici, unii dintre ei –potrivit tradiţiei- au fost chiar ucenici ai Sfântului Grigore Palama arhiepiscopul Tesalonicului.

Numele de Călugărul a fost dată de locuitorii satului care adeseori vedeau un călugăr  cu o cădelniţă în mână care umbla  pe deasupa acelui loc şi tămâia, apoi dispărea într-o strălucire de lumină.

Pe această colină la început a existat o mânăstire de călugări, apoi de călugăriţe pe 11 mai  1235 a fost distrusă de piraţi. La acea dată mânăstirea avea treizeci de călugăriţe, unele dintre ele au fost necistite, altele au reuşit să fugă, iar altele au fost ucise, cum a fost cazul stareţei maica Olimpia. Acesteia i-a fost mai întâi arsă carnea de pe  trup cu lumânări aprinse, apoi i-au fost băgate în urechi vergele de fier înroşite în foc dându-şi sufletul în mâinile Domnului. După distrugerea mânăstirii, locul a devenit pustiu, doar câţiva asceti vieţuiau uneori acolo. În anul 1433 mânăstirea este refăcută de o femeie bogată  Melpomena dimpreună cu familia ei. În incita ei se afla şi un azil unde veneau săracii bolnavi care care erau îngrijiţi de călugării mânăstirii şi primeau şi o masă caldă. Ultimul stareţ al ei a fost Sfântul Rafail care a fost ucis de turci în 1463. Apoi mănăstirea a fost distrusă dândui-se foc. Pentru ceva timp acest loc a rămas pustiu. În momentul în care acest ţinut a intrat sub stăpânire turcească şi pământul  de pe colina de pe Karyes a intrat în posesia unui cetăţean turc, pe anume Hasan. În mijlocul ei se afla doar o bisericuţă dărăpănată în cinstea Maicii Domnului  şi un gorun bătrân care umbre acel loc. În această bisericuţă se petreceau lucruri minunate, cum ar fi inundarea ei de o lumină cerească sau auzirea în ea a unor bătăi de clopote şi cântări cereşti. Martorii acestor evenimente nu au fost doar creştinii, ci şi turcii. De aceea Hasan efendi le-a îngăduit creştinilor din Termis să facă în Marţea din Săptămâna Luminată să săvârşească Sfânta Liturghie.

Apoi proprietatea lui Hasan efendi va intra în posia unui văr primar   de al său, pe nume  Arif. Acesta şi-a construit o casa în satul Thermis cu pietrelele şi marmura bisericii distruse de turci în 1463. Din acel moment el a văzut cum în casa sa şi pe plantaţia de măslini de pe Karyes se plimba  fie un preot, fie un călugăr care tămâia şi apoi dispărea printr-o străfulgerare de lumină. De aceea crezând că este o fantomă decide să abandoneze proprietatea.  Pentru o vreme în casă a trăit un paznic al lui Arif efendi, un grec pe nume Ignatios Karaconstantin cu familia. Soţia lui a văzut în repetate rânduri un preot care tămîa prin casă şi din acest motiv vor părăsi casa.

După anul 1922, când are loc schimbul de populaţii între Turcia şi Grecia, în această casă s-au mutat şapte familii de refugiaţi, printre care  şi Angheliki Marangos. Locuitorii i-au înştiinţat pe refugiaţi că acea casă venea adeseori un preot şi tămâia. De aceea într-o zi Angheliki a spus femeilor care locuiau cu ea: „ nu cumva turcii au omorât un preot şi l-au îngropat în această casă ? ” În noaptea următoare ea a visat un preot mare la trup care i-a spus: „Angheliki, gândul care ţi-a venit este adevărat. Turcii m-au omorât, dar nu m-au îngropat în această casă. Va veni timpul când vei afla cine sunt, povestea vieţii mele şi unde sunt îngropat”.

Angheliki Marangos va intra în posesia casei şi a plantaţiei de măslini de pe Karyes cu ajutorul Maicii Domnului, căreia i-a promis că îi va reconstrui capela de pe colină. Anii au trecut şi în urma unui vis, Angheliki dimpreună cu fata ei Vasiliki şi soţul acesteia Anghelos Rallis  vor începe  în iunie 1959 să ridice bisericuţa Maicii Domnului. În timpul acestor lucrări  prin informaţiile date de însuşi Sfinţii Rafail, Irina şi Nicolae diaconul prin vise atât lor cât şi altor persoane,  vor găsi sfintele lor  moaşte.


Viaţa şi moartea martirică a Sfinţilor Rafail, Irina şi Nicolae diaconul

Sfântul Rafail era originar din Ithachi. Tatăl lui se numea Dionisie, iar mama Maria. A primit la botez  nume de Gheorghe. De foarte tânăr a plecat din patria sa  în Mistra pentru a studia medicina şi filosofia. După terminarea studiilor intră în armata bizantină ca ofiţer. De aceea de multe ori a apărut oamenilor în vise în îmbrăcăminte ostăşească. După înfrângerea creştinilor de către  turci la Varna îmbrăţişează viaţa monahală şi trăieşte ca monah la o mânăstire din Macedonia, pe lângă un ascet cu numele Ioan timp de trei ani. În acest timp este călugărit şi primeşte numele Rafail, apoi este hirotonit ieromonah. Pleacă la Atena unde la Biserica Sfântul Dimitrie Lombardiani şi lângă amfiteatrul marelui magistrat Filopapos slujea şi predica cuvântul lui Dumnezeu.  În  1449 a participat  la Constantinopol  la manifestările prilejuite de  urcarea pe tron a împăratului bizantin Constantin Paleologul.

Acesta un vechi prieten al părintelui Rafail de pe vremea când părintele  era ofiţer în armata bizantină, nu l-a lăsat să se reîntoarcă la Atena ci l-a oprit în capitala bizantină făcându-l protosinghel al patriarhiei. Pentru cunoştinţele sale este hirotesit arhimandrit de patriarhul de Constantinopol care îl trimite în nord – vestul  Franţei în oraşul Morlaix şi apoi la Paris pentru a-i întări în credinţă pe creştini. Aici îl cunoaşte pe  viitorul diacon Nicolae, care fiind impresionat de predicile lui  renunţă la studiile universitare şi îl urmează  pe părintele Rafail la Constantinopol. Aici Nicolae va fi hirotonit diacon şi îl va avea ca îndrumător duhovnicesc pe părintele Rafail. Din cauza că nu a vrut să participe la liturghia oficiată în catedrala Sfânta Sofia,  de patriarhul de Constantinopol dimpreună cu reprezentantul papei, cardinalul Isidor,  de ziua Sfântului Spiridon (12 decembrie), cuviosul Rafail este exilat de împăratul Constantin în insula Enos împreună cu ucenicul său. Aici vor auzi de  asediul contra Constantinopului de către armatele lui Mahomed. Drept urmare se vor refugia mai întâi în Macedonia şi  după cucerirea Constantinopolului de către turci,  cu o corabie şubredă plină  cu refugiaţi macedoneni vor pleca la Alexandropolis. De aici îşi vor continua călătoria spre insula Lesvos, care nu era ocupată încă de turci.  În cele din urmă se vor aşeza aici,  în satul Termi la mânăstirea refăcută de Melpomena. Aici mai trăia un singur călugăr pe nume Ruvim şi supraveghetorul mânăstirii Achindin fiul Malpomenei. Înainte de venirea lor stareţul mânăstirii Ignatie murise, aşa că în locul lui a fost ales ca stareţ arhimandritul Rafail.

În septembrie 1462 satul a fost invadat de turci. Ei nu au ocupat îndată mănăstirea. În aprilie 1463 creştinii din insulă s-au răsculat, crezând că catolicii – care le promiseseră ajutoare armate – îi vor ajuta. Dar nu s-au ţinut de promisiune şi astfel au trebuit să lupte de unii singuri. De aceea o parte din populaţi a murit în luptele care s-au dat, iar alta s-a refugiat în munţi pustnicind prin peşteri. Turcii au invadat atunci mănăstirea gândind că unii dintre răsculaţi s-au refugiat aici. Ei au fost instigaţi de un medic german pe nume Schweitzer care i-a convins pe turci că primarul satului Vasile, învăţătorul Teodor şi călugării de la mănăstire i-au ajutat pe răsculaţi.

În joia Mare cuviosul Rafail cu diaconul Nicolae au săvârşit Sfânta Liturghie, au închis  în cripta mănăstirii toate odoarele sfinte, câteva icoane, veşmintele şi pomelnicul cu călugării pomeniţi la ultima liturghie.  Apoi în Vinerea Mare la slujba Prohodului turcii au năvălit în biserică. Din această zi şi până   marţi din Săptămâna Luminată au fost chinuiţi de turci. Mai întâi  au fost interogaţi cu ajutorul medicului german Schweitzer şi apoi supuşi la chinuri groaznice. Sfântul Rafail a fost mai întâi lovit peste mâini cu patul puşti până când a paralizat. După aceea a fost lovit peste tot trupul, tras de barbă, târât pe pământ, străpuns cu lăncile pentru ca în final să fie  tăiat cu fierăstrăul prin gură. După aceea mănăstirea a fost dată foc.

Sfântul arhidiacon Nicolae. Fiu de notar din Tesalonic. Cum am spus mai sus, la Paris îl cunoaşte sfântul Rafail care prin de predicile lui   îl face pe Nicolae să renunţă la studiile universitare şi să-l urmează  pe părintele său duhovnicesc Constantinopol. Aici sfântul Nicolae va fi hirotonit diacon şi îl va rămâne lângă părintelele său până la sfârşitul său martiric. Despre moartea sa martirică ştim că, el fiind o fire mai fireavă, i s-a oprit inima în timp ce vedea cum sfântul Rafail este chinuit de turci.

Sfânta Irina a fost fata primarului din Termi. Pe tatăl ei l-a chemat Vasile şi pe mama ei Maria. Nu a fost singură la părinţi, ci mai a avut un frate pe nume Rafail, după numele cuviosului Rafail, care l-a şi botezat,  şi care la vremea muceniciei surorii lui, el avea 11 luni. În casa părinţilor ei mai locuia şi o verişoară de a ei pe nume Elena care rămânând orfană  de la vârsta de trei ani a fost luată în grijă de aceştia. Sfânta Irina a suferit din partea turcilor chinuri cumplite. Mai întâi i s-a tăiat o mână pe care au aruncat-o în faţa părinţilor săi. Apoi i s-a mai tăiat un picior. După aceea turcii i-au deschis gura şi i-au tunat apă clocotită în ea. În cele din urmă au ars-o de vie într-un vas mare de lut. Fratele ei a fost luat din mâinile mamei lui aruncat jos şi călcat în picioare. Mamaei a fost legată de copac şi a făcut stop cardiac văzând prin ce chinuri trec copii ei, iar tatăl a suferit multe chinuri: i s-a tăiat nasul, urechile, organele genitale, i-au scos ochii,  ca în cele din urmă să fie junghiat.

După moartea primarului a fost rândul învăţătorului Teodor să fie martirizat. I-a fost ciopârţit trupul, apoi  i s-a tăiat  capul şi  aşezat între picioare. După moartea sfântului Rafail trupurile sfinţilor au fost înmormântate de monahul Stavros, de supraveghetorul Achindin dimpreună cu câţiva creştini şi preotul satului Sava care au coborât din munţi. Sfântul Rafail  a fost înmormântat înnăuntrul bisericii dărâmate, iar pe ceilalţi în curte.


Minunile sfinţilor Rafail, Irina şi Nicolae diaconul

1.Vindecare de cancer la sân. În 1981, povesteşte Photini Aliphantis din oraşul Markopoulo din Attica, că a ajuns la mănăstirea sfântului Rafail de sărbătoarea Înălţării Domnului cu o tumoră mare sub sân. Nu mai era nici o speranţă să fie vindecată de medici. S-a rugat la cei trei sfinţi şi ei i-au ascultat rugăciunea. În timp ce se întorcea acasă tumoarea a dispărut. Noaptea ea  a dormit bine, în timp ce mai înainte, tumora, de mărimea unui ou, mă împiedica să mă odihnesc.

2.Vindecare de cancer pulmonar. Numele meu este Demetra Pantou din Australia. În 1976 am simţit o durere acută în plămâni, iar doctorii au declarat că am cancer şi o să mor. Am început să mă rog la sfântul Rafail cu credinţă neîndoielnică în ajutorul lui. Şi într-o seară mi s-a înfăţişat sub chipul unui ieromonah (preot călugăr). M-a ridicat din pat, m-a aşezat pe un scaun şi m-a examinat. A citit câteva rugăciuni , m-a întins din nou în pat şi a dispărut. În acea seară m-am însănătoşit complet, iar durerea a încetat. Medicii m-au examinat şi nu au mai găsit nimic.

3.Vindecarea unui stomac bolnav. Vasiliki Rallis sufera de dureri de stomac de cinci luni de zile, şi urma să fie supusă unei operaţii. Într-o zi, spre sfârşitul lui septembrie 1959, ea s-a dus spre Karyes şi a înghenuncheat înaintea icoanei Preasintei fecioare marias şi la racla cu moaştele Sfântului Rafail şi cu larimi s-a rugat ca să se însănătoşească. S-a întors acasă obosită, iar soţul a certat-o pentru că urcase dealul. În timpul nopţii, la scurtă vreme după ce a adormit, ea a văzut un călugăr şezându-i alături (Sfântul Rafail), catre îi zâmbea blând şi cu tristeţe.  El i-a zis: „Nu plânge, Vasiliki. Ei m-au ucis pentru Hristos, şi te-au batjocorit din pricina mea. Le voi arăta că greşesc cu toţii ”. Apoi şi-a întins mâna şi a făcut de trei ori semnul Sfintei Cruci peste stomacul ei, zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Apoi i-a zis : „Vasiliki, te-ai făcut bine. Mergi, copila mea, pe această cărare, iar eu voi mijloci la Domnul pentru tine”. Ea s-a trezit şi a relatat soţului şi mamei  visul ei. Ei nu au acordat crezare visului şi au făcut presiuni asupra ei să meargă la medic pentru a-şi face o radiografie. Cu toate acestea, ea nu a consimţit. Începând din acea zi, ea nu a mai avut dureri. Ca recunoştinţă pentru că a fost vindecată, ea s-a dus aproape zilnic la Karyes şi s-a rugat acolo la racla cu sfintel moaşte.

4.Vindecare de reumatism. În august 1960, Avgherinos Marangos din Mytilene a fost vindecată de reumatism.

5.Vindecare dintr-un şoc psihic. În februarie 1960, Athanasioos Ghiavrimis din Termi, în vârstă de 22 de ani a fost vindecat de urmările unui şoc psihic, din pricina fusese internat într-un spital de psihiatrie din Atena.

6.Vindecare de paralizie. În decembrie 1962, Ioannis Voulgarellis din Pirghi, Lesvos, a fost vindecat de paralizie.

7.Vindecare de o boală a urechii. În februarie 1965, doamna Hatzigheorghiou, care locuieşte în Montreal Canada, a fost vindecată de o boală a urechii.

8.Vindecare de o boală cerebrală. La 15 martie 1966, Euthzmia Papademetriou, care locuieşte în Pyrgoi, Kozani, a fost vindecat de o boală cerebrală de care suferea de zece ani.

9.Vindecarea unui copil. În ianuarie 1966, Theodoros Tsaras din Tesalonic, a scris că fiul său a fost vindecat de o boală de inimă după botez şi a primit numele de Rafail.


Surse:

  • Sfinţii martiri  Rafail, Nicolae şi Irina din Lesvos, viaţa, trăsăturile, învăţămintele şi minunile lor, de Constantine Cavarnos, trad.de prof.dr.Remus Rus, Ed. Institului Biblic şi de Misiune al B.O.R, Bucureşti, 2003
  • Karyes colina sfinţilor Rafail, Irina şi Nicolae de Vasiliki Rallis, trad de ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2004