Acesta a trăit pe vremea binecredinciosului împărat Constantin cel Mare şi a sfântului Mitrofan primul arhiepiscop al Constantinopolului. Despre viaţa sa dinainte de a ajunge arhiepiscop al Constantinopolului ştim din acatistul său că din tinereţe şi-a părăsit părinţii şi rudele pentru a-i sluji lui Dumnezeu. Distingându-se prin pietate, virtute şi bunătate este ales protopop şi din anul 314 horepiscop (episcop ajutător) al Sfântului Mitrofan. Acesta îl trimite în locul său la primul sinod ecumenic de la Niceeea din anul 325, fiindcă el era prea bătrân şi bolnav. Acest sinod a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare din cauză că un preot din oraşul Alexandria Egiptului, Arie a adus tulburare în sânul Bisericii prin ideile sale care afirmau că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, deci Dumnezeu adevărat alături de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Duhul Sfânt, ci o creatură.

Părinţii sinodali, printre care şi sfântul Alexandru, au afirmat că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi Om adevărat născut de la Duhul Sfânt şi Fecioara Maria şi au alcătuit primele 7 articole din Simbolul de credinţă. De asemenea Arie a fost exclus din comunitatea Bisericii. Conform unora se pare că sfântul Alexandru ar fi făcut mai multe călătorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia şi în insulele greceşti pentru a predica credinţa Sinodului ortodox de la Niceea.

Întorcându-se la Constantinopol se duce la sfântul Mitrofan care îi proroceşte că îi va urma în scaunul de arhiepiscop, fiind încredinţat de aceasta de îngerul Domnului care i s-a arătat şi i-a spus: „Tu, după zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău Alexandru, împreună-slujitorul tău”. Şi astfel ajunge cu bunăvoinţa lui Dumnezeu arhiepiscop al Constantinopolului, noua capitală a imperiului. După sinodul de la Niceea ereticul Arie a încercat să se reintegreze din nou în comunitatea Bisericii cu orice preţ. Astfel fiind convocat la un sinod care a avut loc la Nicomidia pentru ca să-şi explice credinţa, Arie a reuşit să-l înşele pe împărat semnând o mărturisire de credinţă în care se mulţumea să spună că Fiul lui Dumnezeu este născut înainte de toţi vecii.

Profitând deci de această mărturisire de credinţă, Arie a cerut atunci reintegrarea sa în Biserică. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, partizan al lui Arie, împăratul a primit favorabil cererea sa şi a cerut episcopilor reuniţi la sinodul din Tir să o examineze (335). Acest sinod, compus în principal din partizani de-ai lui Arie, au adus acuze grave Sfântului Atanasie cel Mare (prăznuit la 18 ianuarie şi la 2 mai – aducerea moaştelor sale ), pe care l-au numit vrăjitor şi semănător de discordie. Auzind de acestea sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu scopul de a merge la Constantinopol pentru a vorbi cu împăratul Constantin dar totul a fost în zadar.

Din contră sinodul de la Tir îl condamnă la exil în Treves (oraşul german Trier de azi). În acest timp Arie încearcă să revină la Alexandria, însă locuitorii oraşului auzind aceasta s-au revoltat ceea ce l-a determinat să renunţe la gândul său. Împăratul îl cheamă la Constantinopol ca să se împărtăşească cu sfântul Alexandru. Partizanii lui Arie au făcut presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca să slujească o Sfânta Liturghie în care să se împărtăşească cu Arie. Atunci sfântul Alexandru s-a retras în biserica Sfânta Irina şi, îngenunchiind în faţa sfântului jertfelnic, s-a rugat zi şi noapte cu aceste cuvinte: “Doamne, dacă Arie trebuie să se împace cu Biserica, atunci slobozeşte pe robul tău cu pace. Dar dacă ai milă de Biserica Ta şi nu vrei ca moştenirea Ta să se facă de ruşine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii să nu ia erezia drept Adevărata Credinţă” ¹.

Duminică dimineaţa Arie în timp ce se îndrepta mândru spre biserică, pentru a participa la slujbă, fiind înconjurat de reprezentanţii împăratului, a fost lovit brusc de dureri mari de burtă care l-au determinat să se ducă să-şi facă nevoile fireşti. Căutând un refugiu în apropiere şi văzând că se află aproape de forul lui Constantin, s-a îndreptat într-acolo. În acele dureri mari, au început să-i curgă mult sânge, bucăţi de splină şi ficat. Nu mult după aceasta a urmat şi moartea.² La aflarea acestei veşti Sfântul Alexandru a dat slavă lui Dumnezeu, pentru că astfel a arătat tuturor adeverirea credinţei ortodoxe.

Dumnezeu a arătat prin sfântul Alexandru puterea credinţei creştine şi în disputele pe care ierarhul le-a avut cu filozofii. Se ştie că după victoria împăratului Constantin contra lui Liciniu, el a dat o serie de legi în favoarea creştinilor dintre care amintim pe cea mai importantă, anume manifestarea liberă a credinţei. Filozofii văzând aceasta, s-au apropiat odată de împărat şi i-au reproşat că a părăsit credinţa păgână în care fusese crescut în favoarea celei creştine. I-au cerut să mijlocească o întâlnire între ei şi arhiepiscopul Alexandru pentru a vorbi despre credinţa în Dumnezeu. Deşi nu era cunoscător al învăţăturii filozofice totuşi sfântul Alexandru nu a refuzat întâlnirea ci din contră şi-a pus încrederea în Dumnezeu care a spus: „nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt”(Marcu 13,11). Filosofii au ales pe cel mai înţelept şi mai bun orator dintre ei ca să vorbească cu sfântul Alexandru, iar ceilalţi s-au aşezat în jurul lor pentru a urmări dialogul. Însă arhiepiscopul i-a uimit pe toţi când a spus filosofului: "În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să nu vorbeşti!" Şi îndată acesta a rămas mut, ne mai putând zice nimic³. Unii dintre filosofi s-au convertit la creştinism şi s-au botezat imediat, alţii au fugit înspăimântaţi. Însuşi filosoful mut a căzut la picioarele sfântului Alexandru, cerând prin semen să i se dezlege limba. Şi o dată vindecat a început să-l slăvească pe Hristos şi a cerut să fie botezat.

A adormit în pace la câteva luni după moartea Sfântului împărat Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lăsând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (prăznuit la 6 noiembrie). Este pomenit în fiecare.

 1 Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, trad.de Liana şi Anca Manolache, introd şi note de Pr.prof.dr.Ştefan Alexe, ed.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1998, Cartea a III-a, cap.X, p.125